Holding space for someone
Când ai învăţat să mergi, ai trecut printr-o serie de etape de succes, dar şi de eşec, până când, încet, încet, ai devenit independent locomotor. Însă, în tot acest proces nimeni nu a putut face paşi în locul tău. Sigur că ai simţit nevoia să ştii şi să simţi că există în spatele tău nişte braţe protectoare gata să te prindă în cazul în care ai cădea. Astfel, ţi-ai permis să continui să înveţi. Ţi-ai făcut curaj să mergi înainte cu riscul că ţi-ai fi putut pierde echilibrul pe traseu pentru că ai avut siguranţa că cineva, în umbra ta, era gata să te susţină şi să îţi permită să greşeşti.
Chiar dacă la un moment dat finalizăm stadiul de a învăța să mergem pe propriile noastre picioare, de fapt, continuăm să o facem, dar pe scara evoluţiei umane, la nivel intelectual și emoțional.
Ar putea părea o tehnică pe care doar psihologii sau terapeuţii o practică, când, de fapt, este ceea ce tu faci zi de zi, conştient sau inconştient, voluntar sau involuntar.
Când te afli într-un conflict, corpul și mintea ta reacționează precum moleculele de apă în mișcarea lor browniană, dezordonată, dată de temperatura înaltă la care sunt expuse. În ce sens? De cele mai multe ori, în primul moment, începi să te agiți în interior, iar apoi şi în exterior. Fie că îți dorești sau nu să fii vizibil, acest lucru se poate percepe din afară. Răspunsul celor din jur va fi de a interacționa cu tine și ulterior a reacţiona la reacția ta, precum moleculele de apă se ciocnesc între ele când temperatura crește gradual către punctul de fierbere. Unii reacţionează automat prin a se agita ei înşişi la problema ta, şi atunci atmosfera începe să "fiarbă", iar alţii îţi oferă conștient spaţiul propice pentru a te putea manifesta.
Aceştia din urmă te sprijină. Îşi lasă orgoliul la o parte şi îţi oferă mediul necesar pentru a te centra, a-ţi regăsi echilibrul interior zdruncinat de evenimentul care tocmai te-a adus în derivă (o simplă ceartă, frică de moarte, doliu, etc.).
Chiar și corpul tău îţi dă spaţiul necesar pentru a te manifesta
Exemplul cu apa este o metaforă reală, deoarece corpul nostru este apă într-o proporție foarte mare. Însă, cel mai interesant este faptul că, datorită spațiului din interiorul atomilor, putem spune că suntem alcătuiți în mare parte și din spațiu gol .
Prin ce este important acest spaţiu din care noi suntem făcuţi? Ne arată ca pentru a ne desfăşura, a fi liberi în propriul spaţiu, prin urmare funcţionali, avem nevoie de spaţiu propriu. Altfel, dacă acest spaţiu nu ar exista, am putea fi reduşi la nivelul unui cub de zahăr. Însă, acest spaţiu ne oferă libertatea de a exista în această formă materială, umană, ne dă şansa de a ne expanda!
Pentru a putea sprijini, a oferi spaţiu, e necesar să începi să o faci mai întâi cu tine însuţi. Să îţi dai voie să fii, pur şi simplu! Orice ar apărea în mintea sau simţurile tale, nu judeca - este la fel de bine precum rău. Fii martorul tău, permite şi acceptă acel gând, acea emoţie.
Pentru că, pentru a putea sprijini pe cineva înseamnă a oferi spaţiu în spaţiul tău, înăuntrul tău. Dacă acest spaţiu este "plin" de lucrurile tale, nu vei avea suficient loc şi pentru altcineva.
Vrei să stai pe locul pilotului sau pe cel al pasagerului?
Michael S. Hyatt, un renumit scriitor, orator şi blogger, a prezentat într-una din cărţile sale teoria de a deveni pilot în loc de pasager în viaţa ta. Adică să fii tu cel care dă direcţie vieţii tale, nu pasagerul care se lasă purtat de val în inerţia vieţii. Cu alte cuvinte, să fii atent la experienţele tale: Cum te fac să te simţi? De ce te fac să te simţi într-un anumit fel? Fii mai conştient de stările tale, de dispoziţia ta. Nu le lăsa să te ghideze inconştient, ajungând să te guverneze şi să îţi dicteze viaţa. Fă-o fără să pui etichete de bun sau rău. Fără să clasifici în pozitiv sau negativ.
Acest lucru este unul simplu de făcut, dar nu uşor de realizat! Poate să pară un clişeu, dar când ajungi acolo realizezi diferenţa.
În momentul în care autosabotarea ta va începe să se stingă, vei reuşi să înţelegi ce înseamnă a sprijini cu adevărat pe cineva, a îi oferi spaţiul de care are nevoie pentru a se regăsi. Fii martorul experienţei sale, precum ai fost martorul propriilor emoţii, cuvinte, acţiuni, devenind constructiv în loc de distructiv.
Tendinţa "foarte" umană este de a repara, a da sfaturi, a judeca în termeni bine-rau. Însă, în acest moment îţi exerciţi orgoliul asupra persoanelor care au nevoie doar de a şti că exişti şi că le eşti alături necondiţionat. Au nevoie să simtă că au pe cineva alături cu care îşi pot da voie să se dezintegreze, să fie vulnerabili şi slabi, fără a trăi cu frică că vor fi criticaţi.
Succesul în orice tip de relaţie stă în capacitatea fiecăruia de a sprijini, de a crea spaţiu pentru cel de lângă tine
Ca medic şi terapeut, mă întreb mereu: "Ce puteam să fac mai mult pentru acel pacient? Cum să îl ajut să se recupereze mai mult şi mai repede? Ce să fac să îl ajut să vadă dincolo de rezistenţa dată de gândurile lui negative care îi afectează corpul?"
Acestea sunt întrebări care pot fi constructive sau pot deveni frustrante în timp dacă nu îmi reamintesc de fiecare dată că răspunsul îl deţine doar pacientul. Noi putem să susţinem prin competențele noastre procesul prin care trece, în timp ce el este responsabil de viteză pe care o impune. El ne poate ajuta să îl ajutăm. Noi, medici sau terapeuți, suntem doar nişte facilitatori, iar a trata pe cineva nu înseamnă că luăm responsabilitatea bolii lui în mâinile noastre, ci că îl împuternicim să meargă către răspunsul propriu la disfuncția sau dezechilibrul pe care le resimte.
Acest lucru se aplică şi în cazul relaţiilor de prietenie. Prieteniile de durată sunt cele în care persoanele te susţin în procesul tău interior, fără a dori să te schimbe. Rămânând alături, acceptând defectele tale aşa cum acceptă şi calităţile. Putem reduce succesul în absolut orice tip de relaţie la capacitatea fiecăruia de a sprijini, a susţine. În momentul în care unul dintre cei din relaţie nu reuşeşte să fie alături fără să judece şi fără să îşi exercite forţa asupra celuilalt, adică ego-ul, atunci relaţia mai poate exista cel mult fizic. Profunzimea, dacă a existat vreodată, va pieri treptat, treptat, iar ruptura definitivă se va produce la un moment dat.
Este important să te cauţi pe tine, nu să te repari. Să înţelegi cine eşti în spatele condiţionărilor, şi apoi să vezi cum poţi să dezvolţi acel bun care este în tine. Aşa vei înceta să îl repari pe celălalt şi îl vei ajuta să se găsească pe el însuşi, dându-i spaţiu, lăsându-l să se manifeste, dar fiind cu braţele protectoare pentru atunci când va cere ajutorul sau pentru a îl prinde dacă va cădea.
Poți susţine pe cineva şi atunci când tu eşti în derivă
Revenind la apă: "Ce s-ar întâmpla dacă apele lumii ar invada spaţiul în care noi trăim şi nu ne-ar mai lăsa se ne manifestăm? Ne-am îneca!
Şi dacă luăm acest lucru drept exemplu, dacă noi suntem cei care avem nevoie de spaţiu, iar persoana de lângă noi nu ni-l poate oferi, ba din contră, ne supraîncarcă cu o furtună de emoţii?
Putem deveni reactivi sau, din contră, putem oferi spaţiu urmând principiul lui Noe. Ne construim o barcă care să ne ajute să plutim în potopul extern.
Este necesar a pluti printre valurile exterioare, fără a ne opune, pentru a putea linişti furtuna interioară - în anumite situaţii, persoanele din jurul nostru vor fi mai slabe decât noi, şi nu vor reuşi să ne susţină. Va trebui să ne “auto-sprijinim”, să ne oferim propriul spaţiu într-un mediu “zgomotos” pentru a rămâne în armonie cu exteriorul dezechilibrat.
De curând, mi-a căzut privirea asupra unui text care spunea: „Lumea este oglinda sufletului meu.” Cu alte cuvinte văd lumea aşa cum sunt înăuntrul meu. Când filtrul vederii este curat de prejudecăţi şi judecăţi, atunci lumea este aşa cum este ea, nici bună, nici rea, pur şi simplu este, există.
Această acţiune, de a sprijini, de a oferi spaţiu în spaţiul tău, fiind unică pentru fiecare persoană şi situaţie în parte, nu este ceva ce poate fi tratat ca o reţetă de bucate, ci necesită experienţă şi voinţă, precum o practică care se dezvoltă pe măsură ce o exersăm. Cu toate acestea, voi expune totuşi câteva principii care te-ar putea ajuta atunci când simţi că te "îneci":
1. Procesul celui care are nevoie de sprijin este doar al său. Nu o lua personal!
2. Permite oamenilor să creadă în propria lor intuiţie şi înţelepciune.
3. Nu le da mai multă informaţie decât pot duce.
4. Nu le lua puterea. Nu le da pastila perfectă pentru că aceasta nu există.
5. Păstrează-ţi orgoliul pentru tine. Ai destul pe tava ta pentru a nu ştii ce e bine şi ce e rău pentru ceilalţi!
6. Ajută-i să se simtă în siguranţă în cazul în care vor cădea. E inevitabil să facă greşeli.
7. Oferă îndrumare şi ajutor fiind însoţit de smerenie şi chibzuinţă.
8. Transformă-te într-un recipient.
9. Dă-le şansa să ia decizii diferite de alte tale şi să trăiască experienţele diferit de cum le-ai fi trăit tu.
Când te vei găsi din nou într-o situaţie din care simţi că nu poţi ieşi şi nu poţi fi alături, e posibil:
· să fii tu însuţi copleşit de situaţie sau de problemele din viaţa ta,
· să nu fi reuşit încă să îţi percepi umbra din acea situaţie şi/sau
· să nu ai încredere în persoană căreia ai fi vrut să îi acorzi sprijinul.
Atunci e momentul să îţi construieşti spaţiul de care ai nevoie pentru a te regăsi.
Ca doctori, psihologi sau terapeuţi, de cele mai multe ori oferim sprijin nu doar pacientului, ci şi familiei acestuia pentru a regăsi puterea de a merge mai departe în procesul dureros al vindecării. Însă, în afara acestui spaţiu neutru, după cum îl chema dr. Upledger, acest al treilea spaţiu care nu este nici al meu, nici al persoanei care intră în cabinet, ci al vindecării (unde orgoliul nu îşi găsește locul), când ziua s-a terminat, avem şi noi nevoie să ne regăsim echilibrul în propria barcă construită de noi, sau ajutaţi de cei apropiaţi.
Prin urmare, suntem un ecosistem creat de noi înşine, în raport cu ceilalți şi împreună cu natura! Nu doar la nivel fizic, ci şi la nivel mai profund, invizibil, însă perceptibil!
Lucrând cu noi, ne ajutăm nu doar pe noi, ci și pe cei din jurul nostru.
Cunoaşte-te pe tine însuţi, şi vei cunoaşte universul şi zeii!
